1. Prin utilizarea acestui site, sunteţi de acord cu aceste condiţii de utilizare
Accesul şi utilizarea acestui Site sunt supuse următoarelor condiţii de utilizare şi tuturor legilor şi regulamentelor aplicabile. Accesând şi utilizând Site-ul, acceptaţi, fără limitări sau calificări, aceste condiţii şi luaţi la cunoştinţă că orice alte acorduri între Dumneavoastră şi Numele companiilor sau Romalimenta sunt înlocuite prin prevederile prezentelor Condiţii de Utilizare. Dacă nu sunteţi de acord sau nu acceptaţi, fără limitări sau calificări, Condiţiile de Utilizare ale acestui Site, vă rugăm să părăsiţi acest Site.
2. Proprietatea conţinutului
Site-ul şi tot ceea ce cuprinde acesta, incluzând fără limitare toate textele şi imaginile ("Conţinut") sunt în proprietatea şi sub dreptul de autor (copyright) al Numele companiilor sau Romalimenta sau al altora cu toate drepturile rezervate cu excepţia cazului în care nu este altfel specificat. Orice Conţinut care constă într-o marcă, logo sau marcă de serviciu reprezintă marcă înregistrată şi neînregistrată a Numele companiilor sau Romalimenta. Este strict interzisă utilizarea oricărui Conţinut, cu excepţia celor prevăzute în Condiţiile de Utilizare, fără permisiunea în scris a proprietarului "Conţinutului". De asemenea, vă informăm că Numele companiilor sau Romalimenta îşi vor asigura şi impune în mod hotărât recunoaşterea drepturilor de proprietate intelectuală în conformitate cu legile în vigoare, ajungând dacă este cazul la acţionarea celor vinovaţi de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală în judecată prin instanţele penale.
3. Utilizarea site-ului
Numele companiilor sau Romalimenta acordă permisiunea de a utiliza Site-ul în următoarele condiţii:
- cu excepţia imaginilor persoanelor sau locurilor care se află în afara secţiunii "Centrului de Presa" al Site-ului, puteţi descărca Conţinutul, însă doar pentru folosul personal şi ne-comercial şi cu condiţia de a vă conforma cu informaţiile referitoare la dreptul de autor (copyright) şi alte drepturi de proprietate intelectuală cuprinse în Conţinut;
- nu aveţi permisiunea să utilizaţi imagini cu persoane sau locuri care se află în afara "Centrului de Presă" din Site fără acordul în scris al Numele companiilor sau Romalimenta
- Conţinutul din secţiunea "Centrul de Presă" al Site-ului poate fi reprodus doar în scopuri editoriale în ziare, reviste de circulaţie generală, publicaţii comerciale şi posturi de radio şi televiziune;
- Nu aveţi permisiunea să distribuiţi, să modificaţi, să copiaţi (cu excepţia celor mai sus menţionate), să transmiteţi, să expuneţi, să refolosiţi, să reproduceţi, să publicaţi, să autorizaţi, să acordaţi o licenţă de folosire, să creaţi lucrări derivate din, sau să transferaţi, să vindeţi sau să folosiţi Conţinutul în alt mod, fără acordul în scris al Numele companiilor sau Romalimenta
- Este interzis să folosiţi Site-ul pentru a afişa sau transmite orice fel de material ce are caracter ameninţător, fals, înşelător, abuziv, de hărţuire, licenţios, calomniator, vulgar, obscen, scandalos, instigator, pornografic sau profanator, sau orice alt fel de material care poate constitui sau încuraja un comportament ce va putea da naştere unei infracţiuni, sau ar putea conduce la răspundere civila, sau ar încălca în alt mod legea. Numele companiilor sau Romalimenta va coopera cu oricare dintre autorităţile desemnate să aplice legea şi se va conforma cu orice sentinţă judecătorească prin care se cere sau se ordonă Numele companiilor sau Romalimenta să dezvăluie identitatea oricărei persoane care ar afişa sau transmite orice fel de informaţie sau material de acest fel pe sau prin intermediul Site-ului;
- Este interzis să utilizaţi Site-ul în scop de publicitate sau pentru orice fel de cerere/ofertă cu caracter comercial.
4. Confidenţialitate
Orice date cu caracter personal precum: numele, adresa, numărul de telefon sau adresa de e-mail a dumneavoastră pe care o transmiteţi pe Site prin poştă electronică sau prin alta modalitate vor fi folosite în conformitate cu Politica de Confidenţialitate. (Accesul se face prin Site). Orice alt fel de comunicări sau materiale pe care le transmiteţi pe acest Site, precum întrebari, comentarii, sugestii sau alte mesaje de acest fel vor fi considerate ca neconfidenţiale şi neprotejate de drepturi de proprietate intelectuală determinate.
5. Lipsa garanţiilor
ÎNTREG CONŢINUTUL ACESTUI SITE POATE FI MODIFICAT SI VĂ ESTE OFERIT "CA ATARE" FARA A SE OFERI NICIO GARANŢIE DE NICI UN FEL, FIE ACEASTA EXPRESĂ SAU IMPLICITĂ.
6. Exonerarea de răspundere
UTILIZAREA ACESTUI SITE ESTE ÎN TOTALITATE PE CONTUL DUMNEAVOASTRĂ Numele companiilor sau Romalimenta. ŞI SOCIETĂŢILE SALE AFILIATE, FUNCŢIONARII, DIRECTORII, AGENŢII SAU ORICE ALTĂ PARTE IMPLICATĂ ÎN CONCEPEREA, PRODUCEREA SAU OFERIREA SITE-ULUI NU SUNT RĂSPUNZĂTOARE PENTRU DAUNE DIRECTE SAU INDIRECTE, DE ORICE NATURĂ, CE AR REZULTA DIN SAU ÎN LEGĂTURA CU UTILIZAREA ACESTUI SITE SAU A CONŢINUTULUI SĂU. Numele companiilor sau Romalimenta NU ÎŞI ASUMĂ NICI O RESPONSABILITATE ŞI NU VA FI RĂSPUNZĂTOARE PENTRU NICI O DAUNĂ SAU VIRUŞI CARE AR PUTEA SĂ VĂ INFECTEZE COMPUTERUL SAU ALTE BUNURI ÎN URMA ACCESĂRII SAU UTILIZĂRII ACESTUI SITE, SAU DESCĂRCĂRII ORICĂRUI MATERIAL, INFORMAŢII, TEXT, IMAGINI VIDEO SAU AUDIO DE PE ACEST SITE.
7. Revizuiri ale acestor condiţii de utilizare
Numele companiilor sau Romalimenta poate, în orice moment şi fără notificare prealabilă, să revizuiască aceste Condiţii de Utilizare prin actualizarea acestora. Sunteţi obligat să respectaţi oricare şi toate astfel de revizuiri şi de aceea va trebui să vizitaţi această pagină a site-ului nostru în mod periodic pentru a lua la cunoştinţă Condiţiile de Utilizare actualizate.
Este interzisă utilizarea acestui site pentru a posta sau transmite orice fel de material ilegal, de ameninţare, fals, înşelător, abuziv, de hărţuire, defăimător, vulgar, obscen, scandalos, incendiar, pornografic, profan sau orice alt material care ar putea constitui sau încuraja un comportament care ar putea fi considerat criminal, poate da nastere responsabilităţii civile sau viola orice lege. Compania va coopera deplin cu orice autorităţi care aplică legea sau orice ordin judiciar care solicită sau ordonă Numele companiilor sau Romalimenta să reveleze identitatea persoanelor care postează sau transmit astfel de informaţii sau materiale; sunteţi de acord în aşa fel încât Numele companiilor sau Romalimenta, la alegerea sa, să înceteze sau să întrerupă utilizarea de către dvs. a site-ului la nerespectarea termenilor de utilizare. În momentul suspendării sau încetării respective, dumneavoastră trebuie (a) să încetaţi utilizarea site-ului şi (b) să distrugeţi orice copii făcute după orice parte a conţinutului său. Nu veţi considera Numele companiilor sau Romalimenta răspunzătoare pentru daunele, costurile, răspunderile, cheltuielile (inclusiv costurile avocaţilor) şi sumele pentru înţelegerile legate de orice proces, pretenţie sau acţiune depusă de către un terţ împotriva Numele companiilor sau Romalimenta drept rezultat al (a) neglijenţei, proastei reprezentări, erori sau omitere din partea dvs. sau (b) încălcării din partea dvs. a Termenilor de Utilizare şi a legilor sau regulamentelor de aplicare.
UTILIZAŢI ACEST SITE PE PROPRIA RESPONSABILITATE. NICI Numele companiilor sau Romalimenta, NICI SUCURSALELE, AFILIAŢII, DIRECTORII SAU MANAGERII, NICI AGENŢII SĂI SAU TERŢII IMPLICAŢI ÎN CREAREA, PRODUCEREA SAU LIVRAREA SITE-ULUI NU SUNT RESPONSABILI PENTRU DAUNELE DIRECTE, INDIRECTE, PUNITIVE, INCIDENTALE, SPECIALE, LOGICE SAU ALTE DAUNE LEGATE DE UTILIZAREA ACESTUI SITE SAU A CONŢINUTULUI INDIFERENT DACĂ SE REALIZEAZĂ PE BAZA UNUI CONTRACT, RESPONSABILITATE STRICTĂ SAU ALTĂ MODALITATE, CHIAR CU AVERTIZAREA PRIVIND POSIBILITATEA UNOR ASTFEL DE DAUNE.
8. Legislaţie aplicabilă şi jurisdicţie
Aceste Condiţii de Utilizare şi utilizarea acestui site sunt guvernate de legile din România. Instanţele competente din România vor avea jurisdicţie exclusivă asupra oricăror şi tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legătură cu prevederile Condiţiilor de Utilizare şi/sau Conţinutul site-ului sau în cazul disputelor în care aceste Condiţii de Utilizare şi/sau acest site vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute.
Copyright © 2002-2003 Romalimenta. Toate drepturile rezervate.
|